enLife News

enLife magazine Decembrie 2009 (click pe imagine pt. vizualizare)

miercuri, 14 octombrie 2009

“Ză şunc from porc” şi “Ză dacs from dă tracs”

Mie unul, îmi face o deosebită plăcere să ştiu că nu trăiesc într-o ţară, aşa cum se obişnuiete în general pe Pământ, ci, din contră, eu trăiesc pe o planetă distinctă, denumită generic România.

Atunci când se întâmplă să mai primim vizite de la occidentali veniţi de pe Pământ, din Europa spre exemplu, e o mare durere de cap să le explicăm regulile după care noi funcţionăm aici, pe Planeta România. De pildă, ei nu pot înţelege cum de noi umblăm pe străzi cu cele mai scumpe maşini posibile, dar avem serioase probleme cu infrastructura, umplând mai apoi service-urile auto, până la refuz… De asemenea, o mare enigmă pentru ei, este cum de reuşim noi să ne îmbrăcăm ‘firmat’ din cap până-n picioare, iar ratele la bancă, plata întreţinerii la bloc, mâncarea sau concediile sunt din ce în ce mai greu de acoperit. Cel mai amuzant mi se pare să le explic de ce la fiecare semafor, vrei nu vrei, nişte negricioşi mai mult sau mai puţin mititei îţi murdăresc parbrizul la maşină, după care se enerveză şi te injură că nu-i plăteşti pentru asta. Sau de ce maşinile de teren luxoase, în loc să circule liniştite pe carosabil, împart infrastructura autohtonă cu animale domestice, mânate de la spate de alte animale domestice, bipede, cu un băţ în mână…

Am prins odată un englez. Cică pe Pământ, a fi british e de bine. Om simţit, tipu a venit după sine cu nişte whisky , să alunece mai bine vorbele pe gât şi cu un cd cu Mozart, pentru destinderea atmosferei. Eu, n-am vrut să fiu mai prejos şi luându-i din mână sticla, am pus-o în dulap, pentru ‘altă dată’ şi-am scos şi eu leptopu personal şi i-am arătat că am toată opera lui Mozart, descărcată de pe Strong DC. În plus, luând cd-ul original şi punându-l şi pe acesta în dulap, tot pentru ‘altă dată’, am dat play pe gutză – un alt clasic, am umplut paharele cu ţuică from ză prunz, pentru a-l introduce cât mai adânc în atmosfera autohtonă de culoare maro şi ne-am dat la vorbă.

Prima întrebare pe care mi-a pus-o, a fost legată de felul în care se circulă cu maşina. Nu înţelegea de ce îl înjură toţi, de ce îi arată semnul internaţional al păcii cu degetul mijlociu sau îi trag maşina în faţă şi apoi pun brusc frână. I-am răspuns pe un ton părintesc, că dacă la noi mergi cu viteza regulamentară şi opreşti la culoarea roşie a semaforului, îi ofensezi pe cei care vor să blocheze intersecţiile sau doresc să calce pietoni. L-am rugat să fie înţelegător şi să respecte obiceiurile locale, pentru că altfel va simţi “ospitalitatea românească” fix pe şira spinării. Mi-a povestit apoi, ce-a păţit la restaurant când a vrut să comande ceva de mâncare. Cică s-a luat chelnerul de el, spunându-i că dacă nu manâncă ce-i recomandă el, să facă bine să plece şi să nu-l mai deranjeze degeaba, că n-are timp pentru toţi fiţoşii ; la bucătărie nu se găteşte tot ce-i trecut în meniu… L-am lămurit imediat, povestindu-i că e o situaţie normală, lista de bucate din meniu fiind pur informativă şi l-am sfătuit să ia ceva de la şaormerie data viitoare.

Am vorbit puţin şi despre istorie. Era curios să afle cum am luat noi românii, fiinţă. Cred că partea asta i-a plăcut cel mai mult, pentru că vedeam cum i se maresc ochii din ce în ce, iar ză şunc from porc îi rămăsese atârnată în colţul gurii… I-am povestit că noi, ca popor, am apărut pe lume, după ce doi misterz s-au certat foarte tare. Şi cum Traian, ză mister cu mor pauăr nu-l lăsa deloc în pace pe Decebal, ză king of ză dacs, cel din urmă i-a oferit celui dintâi toate femeile din kingdom of dacs, pentru ca bărbaţii of ză mister cu mor pauăr să se poată contopi cât de des vor ei… Şi ce-a rezultat după fiecare contopire, suntem noi! L-am impresionat rău cu povestea asta, ce să mai… Din păcate n-a mai avut el timp să mai stea, că-i mai povesteam câte ceva despre poporul nostru şi planeta pe care am colonizat-o. Mi-a promis că are să revină şi cu niscaiva prieteni, să ia şi ei contact cu civilizaţia noastră, nu de alta, dar esperienţia i se pare inedită. La plecare, am acceptat cu plăcere să-mi facă şi câteva instantanee, lângă noul meu logan cu geamuri fumurii şi întreg altarul şi iconostasul laolaltă, înşirate pe parbriz. A vrut să arate probabil semenilor lui, ce rasă credinciosă e românul, iar eu, ospitalier şi binevoitor cum sunt, nu puteam să refuz. Doar că mi s-a părut că biluţele de pe scaune şi mp3 player-ul nu au ieşit prea clar în poze şi nu prea aş fi vrut să se înţeleagă cumva, acolo la el acasă, că noi românii n-avem dotări opţionale….



audio background recomandat: Maria Tanase – Bun Ii Vinul Ghiurghiuliu ;)

EDITORIALE ‘enLife magazine’ August ‘09 | www.enlife.eu ~ lifestyle|fashion|travel|cars|cultural|info|smarts

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu